FLUTURELE ALB AL VERZEI

Pieris brassicae (Fluturele alb al verzei)

Culturi afectate: CRUCIFERE (rapiţă/muştar/varză/gulii/conopidă)

În ţara noastră este întâlnit atât în regiunile de şes cât şi în cele montane.

Cele mai mari pagube le produc larvele din generaţia a II-a la varza de toamnă şi rapiţă.

Adultul are o lungime de cca.20 mm şi o anvergură a aripilor de 50-65 mm.

Corpul este de culoare neagră, acoperit cu peri alb-gălbui.

Ambele perechi de aripi sunt albe, având vârful de culoare neagră.

Partea inferioară a aripilor anterioare, la ambele sexe, este alb-gălbuie, vârful este gălbui.

În partea mediană a aripilor anterioare se găsesc două pete negre, rotunde, în timp ce aripile posterioare nu prezintă pete.

Larva este omidă adevarată, la completa dezvoltare atinge lungimea de 40-50mm.

Capsula cefalică este cenuşie-deschis, cu desene negre.

Capul larvelor tinere este verde-deschis, care mai târziu devine verde-cenuşiu, dorsal pe corp găsindu-se 3 benzi longitudinale de culoare galbenă-portocalie, cea mediană fiind mai îngustă.

Pe întreg corpul, mai vizibil dorsal se disting pete cu puncte negre şi perişori deşi şi scurţi.
Are 2-3 generaţii pe an, iernează sub forma de pupă. Prin luna mai apar fluturii, iar la câteva zile are loc copulaţia şi ponta.

Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor în grupe de 50-100. Incubaţia durează 6-12 zile.

Larvele rod epiderma şi parenchimul frunzelor.

Stadiul larvar durează 25-30 zile, în care timp năpârlesc de 5 ori.

În luna iulie apar fluturii din generaţia a doua, care se dezvoltă în lunile iulie-august.

În cursul lunilor septembrie-octombrie poate apărea parţial generaţia a III-a, pupele acesteia hibernând.
Specie oligofagă în cadrul familiei crucifere; preferă varza, dar poate ataca rapiţa de toamnă şi alte crucifere.

Omizile tinere atacă în grup pe faţa inferioară a frunzelor, rozând epiderma şi parenchimul; omizile din vârstele 3 şi 4 rod limbul foliar la început pe margine, iar apoi toată frunza, adesea rămânând doar nervurile.