Zapex 250 ml

77,00 lei

Tratament insecticid ecologic de ultimă generație, cu rol de prevenție și combatere a dăunătorilor Tuta absoluta și Musculița albă

În stoc

SKU: 14157 Categorii: , Etichete: ,

Descriere

ZAPEX este un tratament insecticid ecologic de ultimă generație, cu rol de prevenție și combatere a dăunătorilor Tuta absoluta și Musculița albă, formulat cu o concentrație ridicată de microorganisme benefice.

Substanța activă
Bacillus Pumilus: (100 miliarde UFC/ml);
Bacillus Subtilis: (100 miliarde UFC/ml);
Pseudomonas Fluorescens: (100 miliarde UFC/ml);
Formulare: Suspensie lichidă;
Agricultura ecologică: Da.
Principalele avantaje
  • Eficiență în toate stadiile de dezvoltare
  • Poate fi utilizat în toate stadiile de dezvoltare ale dăunătorilor Tuta absoluta și Musculița alba, având eficiență maximă atunci când este aplicat preventiv sau până la stadiul de larvă al dăunătorilor;
  • Ideal pentru solarii
  • Aplicat imediat după eliberarea solariilor, previne infestările în următorul ciclu de cultură, în special în cazul unui atac masiv;
  • Formulare avansată
  • Conține o cantitate ridicată de microorganisme benefice culturilor agricole.
  • Aplicare vastă
  • Potrivit pentru tratarea foliară, a solului și a foliilor de protecție.
  • Sprijină creșterea și rezistența plantelor
  • Stimulează dezvoltarea sănătoasă a plantelor și le sporește capacitatea de a rezista atât la stresul biotic, cât și la cel abiotic.
  • Compatibil cu alte tratamente biologice
  • Poate fi utilizat în combinație cu alte produse, oferind protecție completă împotriva dăunătorilor.
  • Certificat pentru agricultura ecologică
  • Este conform Regulamentului European CE 848/2018, fiind acceptat în agricultura ecologică.
Doze și aplicare
APLICARE FOLIARĂ

    • Doză generală 2% (100 ml / 5 l apă)
    • Metodă: Pulverizați direct pe plantele afectate sau pe suprafețele predispuse la infestare, asigurând o acoperire uniformă.

TRATAREA FOLIEI DE PROTECȚIE ÎN SOLAR

    • Dozare: 1% (1 l / 100 l apă).
    • Metodă: Aplicați soluția prin sprayere, direct pe folie, pentru a elimina ouăle și larvele dăunătorilor și a reduce populația lor.

TRATAREA SOLULUI MAI ALES ÎN CAZUL UNUI ATAC MASIV

    • Dozare: 0.5% (5 l/ 1.000 m2 în 1.000 l apă).
    • Metodă: Aplicați prin sistemul de picurare imediat după eliberarea solariilor, asigurând distribuirea uniformă a soluției în sol.
Mod de utilizare
Poate fi administrat pe toată perioada vegetației;
Se recomandă aplicarea la temperaturi mai mari de 15°C pentru a asigura activitatea optimă a microorganismelor benefice;
Pentru eficiență maximă, utilizați produsul preventiv sau până la stadiul de larvă al dăunătorilor și, dacă este necesar, repetați tratamentele la interval de 7-10 zile.
Compatibilitate
Este compatibil cu majoritatea îngrășămintelor și produselor fitosanitare, cu excepția fungicidelor de sinteză și a produselor pe baza de cupru. Se recomandă efectuarea unui test de compatibilitate înainte de a administra produsul într-un amestec.

Pentru eficiență maximă, este recomandată utilizarea împreuna cu alte produse VITANA.

Mod de acțiune
Cele 3 ingrediente principale (Bacillus Pumilus, Bacillus Subtilis și Pseudomonas Fluorescens) sunt bacterii benefice utilizate în agricultură pentru protecția plantelor.

Bacillus Pumilus acționează prin producerea de enzime proteolitice care degradează structurile proteice ale dăunătorilor, cum sunt Tuta absoluta și Musculița albă, reducând astfel populațiile acestora. În plus, Bacillus Pumilus colonizează rapid suprafața plantei, oferind o protecție preventivă eficientă și împiedicând instalarea noilor dăunători.

Bacillus Subtilis produce substanțe antagoniste care blochează funcțiile metabolice ale dăunătorilor, împiedicându-le hrănirea și reproducerea. Acest mecanism reduce considerabil numărul dăunătorilor și previne daunele pe termen lung. Totodată, stimulează mecanismele naturale de apărare ale plantelor, îmbunătățind astfel rezistența acestora la diverse tipuri de stres, fie el abiotic sau biotic.

Pseudomonas Fluorescens contribuie la protecția plantelor prin producerea de fitotoxine care distrug larvele și ouăle dăunătorilor, prevenind reinfestările și reducând riscul unor atacuri viitoare. Această bacterie ajută și la stimularea rezistenței sistemice a plantelor, întărind capacitatea acestora de a face față noilor atacuri ale dăunătorilor.

Combinarea acestor bacterii benefice oferă o soluție naturală și eficientă pentru protejarea culturilor, reducând dependența de produsele chimice și susținând o agricultură mai sustenabilă.

Informații suplimentare

Greutate 0,25 kg
Dimensiuni 6 × 6 × 13 cm
Ambalaj

Furnizor

Culturi omologate

, , , , , , , , , , , , ,

Dăunători

,

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Zapex 250 ml”